Cum ne traim usile?

Construim usi, atunci cind sintem goi - goi de haine, goi de ginduri, goi de sentimente. Cind nu avem ce da sau nu putem primi. Cind ne e frig sau frica. Cind nu mai avem asteptari. Cind vorbele ranesc si nu hranesc. Cind nu vrem sa fim vazuti sau atinsi. Si chiar avem nevoie de usi! Pentru ca fara ele, ar intra in Casa noastra cine cum ar vrea, si intrarile si-ar pierde importanta. Ori, evenimentele astea sint ceea ce ne formeaza, pentru ca sintem putin din fiecare om pe care il cunoastem. Si mult din fiecare pe care il iubim. 

Usile separa. 

Usile au balamale puternice, facute sa reziste. Sint solide, opace, si infricosatoare uneori. Insa nu am intilnit pina acum vreo usa fara miner. 

Inchisul si deschisul lor se invata.

Usile separa. Dar si aduc impreuna. 

Atita doar ca inchisul usilor nu are ecou. Usile inchise nu explica "de ce"-urile nimanui. Usile inchise isi inghit trecutul si pentru ele nu exista viitor. 

Usile deschise trimit sufletul in concediu. Usile deschise te lasa sa te imprastii prin oameni. Usile deschise te ajuta sa cresti, eliberindu-te de tine. 

Construim usi. Pe care uneori invatam sa le manevram. Ne antrenam. O viata intrega. 

Cit doare cind doare?

Pentru ca in jurul meu in ultimul timp am gasit numai tristete si durere, am ajuns sa ma intreb: cind doare, cit doare?  Si mai exact ce anume doare? Si cind nu mai doare, de ce nu mai doare? Oare uitam durerea?  Este durerea slabiciune? Cind nu mai doare sintem mai puternici? Cum ne vindecam de durere? 

Durerea este o emotie complexa, un cocktail care este facut din frica, neliniste, boala, depresie, vinovatie, singuratate, neimplinire, pierdere, rusine, furie, disperare. Cred ca primul pas spre vindecare este o identificare a sursei durerii. Apoi, odata identificata sursa, trebuie sa treci la dereticat. Depinde de tine ce arunci si ce pastrezi, triajul este parte din procesul de vindecare. Asupra unor evenimente nu ai control, pe acelea le accepti ca atare, insa in majoritatea cazurilor, putem repara sufletul. Pentru ca desi sufletul nu are o definitie per se, el e cel care doare!

As vrea sa existe un manual de vindecare.  Dar fiecare are sistemul propriu de a lucra cu durerea! Important este ca traim. Si mergem mai departe. Si ne reconstruim povestea.

Ar trebui sa existe un manual de recunostinta: pentru noptile care se termina in zori – atunci cind nu mai esti sclavul propriei mediocritati; pentru prietenii care devin suflete pereche – atunci cind alaturi de ei iti e usor sa gresesti, sa rizi, sa fii tu,  cind intelegi despre ce tac atunci cind tac; pentru visele care se nasc – pentru ca ne poarta mereu spre miinele pe care ieri nu il vedeam; pentru zimbetele care apar…

Ar trebui sa avem manuale de lumina, liniste, batai de inima, fericire, impliniri.

Viata ar fi mai simpla daca fiecare si-ar citi manualele. Si poate nu ne-ar mai strivi durerea.